Minuni săvârșite

Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii alergau la dânsul. Aflând despre acestea Maximilian, a poruncit că să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga cea bună şi credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo să fie şi sluga lui.

Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Când au ajuns la biserica sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire.

Dărâmând biserica cea mică, când s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pământ moaştele sfântului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atât pentru sănătatea sa, cât pentru aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit lucrul pe care îl începuse şi a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărând sate şi vii, le-a dat bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în ea. Leontie, întorcăndu-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfântului, ca să zidească. o biserică şi în patria sa. Dar sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să nu indrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sângele sfântului şi, punându-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului, căci trecând el un râu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i: „Racla cu giulgiu ia-o în mâinile tale şi nu te teme”. Astfel făcând el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie răul acela. Ajungând în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfântului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea sânge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se săvârşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfântului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare in Tesalonic, incat mureau oamenii din pricina lipsei de hrana. Sfantul mucenic Dimitrie, nesuferind sa vada oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a aratat pe mare corabierilor, inconjurand limanurile, adaposturile si ostroavele, apoi a poruncit corabierilor care duceau grau sa mearga in Tesalonic. Astfel a izbavit cetatea sa de foamete.

Cand dreptcredinciosul imparat Iustinian a zidit o preafrumoasa biserica in Constantinopol, in numele intelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfanta Sofia, a trimis in Tesalonic barbati cinstiti ca sa aduca de acolo o parte din moastele Sfantului Mucenic Dimitrie, pentru impodobirea si sfintirea acelei biserici noi. Ajungand trimisii la Tesalonic si apropiindu-se de cinstita racla a sfantului, deodata a iesit foc din racla, dogorind pe toti si un glas infricosat din acel foc, zicea: „Sa nu indrazniti”. Toti cei ce erau acolo au cazut de frica si, luand numai tarana din acel pamant, s-au dus la imparat. Spunandu-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toti de cele ce au auzit. Iar tarana luata de la mormantul sfantului mucenic a dat-o jumatate imparatului, iar cealalta jumatate au pus-o in camara unde se pastrau vasele bisericii.

Altadata un tanar, pe care il chema Onisifor, era randuit la biserica Sfantului Dimitrie sa aprinda lumanarile si sa ingrijeasca candelele. Acela, fiind indemnat de diavol, fura lumanarile si le vindea in taina si isi facea cistig necinstit. Iar sfantul, nesuferind un lucru rau ca acesta ce se facea in biserica lui, i s-a aratat in vis lui Onisifor, si fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicandu-i: „Frate Onisifore, nu-mi este placut lucrul pe care il faci tu, ca furi lumanarile si faci paguba celor ce le aduc, dar mai ales tie. Ca celui ce face unele ca acestea ii creste osandirea. Deci lasa-te de aceste apucaturi rele si te pocaieste”. Onisifor, sculandu-se din somn, s-a rusinat de fapta sa si se temea. Dar dupa o vreme a uitat invatatura mucenicului si a inceput obiceiul sau cel rau, de a fura lumanarile. Odata, unul din dreptcredinciosii cetateni, sculandu-se foarte de dimineata, a venit la biserica si a adus niste lumanari foarte mari pe care, aprinzandu-le, le-a dus la mormantul Sfantului Mucenic Dimitrie, apoi, rugandu-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergand spre acele lumanari, si-a intins mana sa le ia si indata a auzit un glas din mormantul sfantului mucenic, zicandu-i: „Iarasi faci acelasi lucru rau?” Onisifor, fiind lovit de acest glas, a cazut rau la pamant si zacea ca un mort, pana ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaima. Apoi, abia venindu-si in fire, si-a marturisit inaintea tuturor pacatul si le-a povestit despre aratarea cea dintai a sfantului in vis, cat si cea despre a doua mustrare a mucenicului si toti s-au inspaimantat, auzind aceasta.

De multe ori Sfantul Mare Mucenic Dimitrie ti-a izbavit cetatea Solunului de navalirea si de asuprirea barbarilor. In vremea imparatului Mavrichie, fiind razboi cu arabii si cetatea Solunului fiind inconjurata si tare batuta de barbari, atunci era in cetate un om temator de Dumnezeu si foarte imbunatatit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea in biserica Marelui Mucenic Dimitrie, in pridvor fiind, se ruga cu toata taria lui Dumnezeu si purtatorului de chinuri al lui Hristos pentru apararea cetatii sale si i s-a facut o vedenie infricosata. A vazut doi tineri luminati, ca unii din cei ce stau inaintea fetei imparatului, venind in biserica sfantului. Aceia erau ingerii lui Dumnezeu in fata carora s-au deschis usile singure si ei au intrat inauntru. Apoi a intrat si Ilustrie dupa dansii, vrand sa vada ce va fi. Iar cei ce intrasera, cu glas mare au zis: „Unde este stapanul cel ce locuieste aici?”. Si iata, s-a aratat alt tanar, ca un slujitor, zicand: „Ce aveti cu el?” Iar ei au zis: „Domnul ne-a trimis la dansul ca sa-i spunem un cuvant”. Iar slujitorul, aratand spre mormantul sfantului, a zis: „Aici este”. Iar ei au zis slujitorului: „Spune-i despre noi”. Si mergand, slujitorul a ridicat perdeaua si a iesit Sfantul Dimitrie in intampinarea lor, cu acel chip precum era zugravit pe icoana.

Era luminat ca soarele, incat nu-i era cu putinta lui Ilustrie sa priveasca la dansul, ci tremura de frica, vazand ceea ce se petrecea.

Apoi, cei ce au venit l-au sarutat pe Sfantul Dimitrie, iar el a grait catre dansii: „Va multumesc, dar pentru ce ati venit la mine?” Iar cei ce venisera au raspuns: „Stapanul ne-a trimis pe noi la sfintia ta, poruncindu-ti ca sa-ti lasi cetatea si sa mergi la Dansul, vrand ca sa o dea pe ea vrajmasilor”. Acestea auzindu-le mucenicul, a lacrimat, plecandu-si capul. Iar slujitorul zicea catre cei ce au venit: „Daca as fi stiut ca venirea voastra imi aduce intristare, nu as fi spus Stapanului meu de voi”. Apoi Sfantul Mucenic Dimitrie a inceput a grai: „Oare asa voieste Domnul si Stapanul tuturor ca aceasta cetate, pe care a rascumparat-o cu sange, sa o dea in mana vrajmasilor, celor ce nu-L cunosc pe El si nu cred intr-Insul, nici nu cinstesc numele cel sfant al Lui?” Iar cei ce venisera i-au raspuns: „De nu ar fi voit asa Stapanul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfintia ta”.

Iar el le-a zis: „Mergeti, fratilor, sa spuneti Stapanului meu ca asa zice Dimitrie, robul Sau: Stiu indurarile Tale, iubitorule de oameni, Stapane, Doamne, care covarsesc pacatele noastre, incat chiar faradelegile a toata lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru pacatele noastre Ti-ai varsat Sangele Tau, si Ti-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arata-Ti mila Ta si spre aceasta cetate si sa nu poruncesti sa o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de straja cetatii acesteia, Tie ma voi asemana, Stapanul meu, caci imi voi pune sufletul pentru cetateni. Si de vor pieri acestia, sa pier si eu cu dansii. Dar sa nu pierzi, Doamne, cetatea in care se pomeneste numele Tau cel sfant, caci cu toate ca a gresit poporul Tau, totusi nu s-a departat de la Tine si Tu singur esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc”. Apoi l-au intrebat cei ce venisera: „Asa sa raspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?” A zis Dimitrie: „Da, fratilor, asa sa-I spuneti. Pentru ca stiu ca nu pana la sfarsit se va iuti, nici in veac se va mania”. Acestea zicandu-le, a intrat in mormant si s-a inchis in sfintita racla. Iar cei ce au vorbit cu dansul s-au facut nevazuti. Toate acestea Ilustrie le-a vazut si le-a auzit in vedenia aceea, apoi, sfarsindu-se vedenia, si-a venit in fire. Si se minuna foarte tare si, cazand la pamant, a multumit sfantului pentru ca are grija de cetate si el roaga pe Stapanul sa nu fie dati in mainile vrajmasilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului si-l intarea spre vitejeasca impotrivire asupra vrajmasilor.

Auzind acestea, cu lacrimi strigau catre Dumnezeu, cerand mila, iar pe sfantul mucenic Dimitrie il chemau ca sa le fie intotdeauna in ajutor, dupa cum si pana aici s-au pazit intregi prin apararea lui. Deci, indata s-au dus vrajmasii de la zidurile cetatii cu rusine, neputand sa ia cetatea cea pazita de marele placut al lui Dumnezeu, si s-au intors deserti in ale lor. Astfel isi apara cetatea sa Sfantul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe multi i-a eliberat din robia barbarilor, caci aratandu-i-se unui episcop care era prins de barbari si legat, l-a dezlegat de legaturi si l-a dus pana la Tesalonic. Dupa aceea, navalind barbarii in hotarele Tesalonicului si robind multi oameni dimprejurul cetatii, au luat pe doua fecioare frumoase si, ducandu-le in pamantul lor, le-au daruit stapanitorului. Amandoua erau iscusite la lucrul gherghefului, facand in cusaturi tot felul de flori si de pomi, pasari, fiare si chipuri omenesti. Instiintandu-se stapanitorul de mestesugul lor, le-a zis: „Am auzit ca in pamantul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, si face multe minuni. Deci sa-mi coaseti pe panza curata chipul aceluia, ca si eu sa ma inchin lui”. Iar fecioarele i-au zis: „Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare sluga a lui Dumnezeu si ajutor al crestinilor. Noi nu indraznim a face aceasta, stapanitorule, pentru ca stim ca nu voiesti ca sa-l cinstesti, ci sa-l batjocoresti”. Iar stapanitorul a zis: „In mainile mele este viata si moartea voastra, alegeti voi ce voiti: sau sa faceti ceea ce va poruncesc si sa fiti vii, sau daca nu impliniti porunca, sa muriti indata”. Iar ele, de frica mortii, au inceput sa coase pe o panza subtire chipul Sfantului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului si noaptea, sezand fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela si au inceput sa planga, zicand: „Sa nu te manii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru ca stim ca nelegiuitul stapanitor are sa batjocoreasca sfantul tau chip. Sa stii ca noi nu am voit sa inchipuim sfanta ta fata, dar fara de voie am facut aceasta, temandu-ne de moartea cea cumplita”. Astfel plangand deasupra chipului, au adormit. Si precum oarecand ingerul a luat pe Avacum, asa si sfantul Dimitrie, luand pe acele fecioare cu chipul, le-a dus in acea noapte in Tesalonic, cand era praznicul sau, si le-a pus in biserica langa mormantul sfantului, pe cand se facea cantarea cea de toata noaptea.

Poporul, vazand aceasta minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, desteptandu-se, au strigat: „Slava lui Dumnezeu! Dar unde ne aflam?” Si li se parea ca sunt in vis. Apoi, cunoscand cu adevarat ca sunt in Tesalonic si vazand mormantul sfantului si popor mult stand in biserica, cu mare glas au multumit izbavitorului lor, Sfantului Mucenic Dimitrie si toate cele intamplate le-au spus tuturor. Si s-au bucurat solunienii de aceasta minune preaslavita si au praznuit cu bucurie ziua Sfantului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus inaintea altarului.

In vremea in care era sa se predea Tesalonicul in mainile agarenilor (turcilor), mergand cativa crestini cucernici la Tesalonic in ziua praznicului Sfantului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel imparatesc care duce la Vardari, acolo unde se uneste drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au vazut aievea un om in chip de ostas, care venea de la Tesalonic si un altul in chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa si s-au intalnit amandoi. Mai intai ostasul a zis catre arhiereu: „Bucura-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!”. Arhiereul a raspuns: „Bucura-te si tu, ostasule al lui Hristos, Dimitrie”. Iar crestinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frica la o parte ca sa vada sfarsitul. A zis iarasi ostasul catre arhiereu: „De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, si unde te duci?” Atunci Sfantul Ahilie a lacrimat si i-a zis: „Pentru pacatele si faradelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu sa ies din Larisa, pe care o pazeam, caci are de gand s-o dea in mainile agarenilor. Deci, am iesit de acolo si ma duc unde imi va porunci”. „Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostasule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!”.

Atunci a lacrimat si Sfantul Dimitrie si i-a zis: „Eu tot asemenea am patimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor si i-am izbavit din robie, de primejdie aducatoare de moarte si de toata neputinta. Insa acum, pentru multele pacate si faradelegile lor, S-a departat Dumnezeu de la dansii si mi-a poruncit sa-i las, ca cetatea sa fie cucerita de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui si indata am iesit de acolo si ma duc unde imi va porunci”. Zicand acestea, amandoi si-au plecat capetele la pamant si au plans, iar dupa aceea s-au sarutat si si-au luat ziua buna unul de la altul si indata s-au facut nevazuti. Cand au vazut aceasta minune, crestinii aceia n-au mai indraznit sa se duca la Tesalonic, ci s-au intors inapoi, povestind vedenia si minunea aceea.

Dupa aceasta, n-a trecut o luna si Tesalonicul, precum si Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a facut sfantul, spre slava lui Dumnezeu in Treime, Caruia se cade cinste, multumita si inchinaciune de la toata faptura, in veci. Amin.

Lasă un răspuns